Copil de trei ani, adus DROGAT cu marijuana la Spitalul Județean Constanța. Cazul este o PREMIERĂ absolută în România!

Publicat: 05/07/2024, 07:00

O fetiță în vârstă de trei ani a fost internată de urgență la Spitalul Județean Constanța, după ce a fost adusă de mamă cu simptomele specifice unei supradoze. În urma analizelor se sânge, micuța a ieșit pozitiv la canabis.

Medicii, dar și anchetatorii antidrog, au înregistrat o premieră absolută pentru România, după ce, la sfârșitul săptămânii trecute, o femeie s-a prezentat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța împreună cu fetița ei în vârstă de trei ani. Surse judiciare au declarat, în exclusivitate pentru Gândul, că fetița se simțea rău și îi străluceau ochii într-un mod nefiresc.

Imediat, medicii au presupus că fetița a ingerat substanțe stupefiante, motiv pentru care au testat-o, iar pacienta a ieșit pozitiv la canabis. Copilul a primit tratament de urgență, iar personalul medical a anunțat Poliția. Totodată, a fost testată și femeia pentru consum de stupefiante, însă rezultatul a fost negativ.

La fața locului au ajuns inclusiv ofițeri de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, care au audiat-o pe mama copilului. Femeia ar fi cetățean olandez și ar lucra ca navigator pentru o companie din Țările de Jos. Aceasta ar veni destul de des în România, în condițiile în care soțul ei este român și locuiește la Agigea.

Sursele Gândul au precizat că mama a fost audiată de polițiști și ar fi menționat că nu știe cum a fost posibil ca fiica ei să fie intoxicată cu stupefiante. Totuși, ea a menționat că în ziua respectivă dusese copilul la un magazin care comercializează produse alimentare tradiționale românești.

Copilul ar fi fumat pasiv

Olandeza a spus că fetița ar fi mâncat prăjituri, jeleuri și bomboane, însă nu a putut să facă legătura între aceste produse și faptul că fiica ei a ajuns la spital drogată cu marijuana.

Anchetatorii au mers la magazinul indicat de mamă, de unde au ridicat mostre din mărfurile puse la vânzare. Totuși, ofițerii antidrog sunt de părere că cea mai plauzibilă ipoteză ar fi aceea că fetița de trei ani a fost ținută într-un mediu în care s-a consumat canabis și copilul ar fi fumat pasiv.

Anchetatorii au întocmit un dosar penal, care este coordonat de un procuror DIICOT. Polițiștii au sesizat și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Constanța, care a început o anchetă socială.


CITEȘTE ȘI:

Una dintre polițistele locale, acuzată de corupție, a sărit pe geam la percheziții. Discuția uluitoare surprinsă în STENOGRAME: „Vino și ia-mă!”

Măcelăriți în Congo de gruparea paramilitară M23, MERCENARII români au decis să rupă tăcerea. „Soldații congolezi sunt drogați, bețivi și fricoși!”

Românul închis 20 de ani în Chile și adus în țară să execute încă 5 ani este grav bolnav. ”George este șchiop, are dureri mari, trebuie operat”

Gheorghe Dincă și-a TATUAT corpul cu versete din BIBLIE. Criminalul este convins că în arest s-a produs o minune

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...